Podarcis siculus
Reptilia → Squamata → Lacertidae → Podarcis → Podarcis siculus
Lüxertua de campagna
Șopârla de zid italiană ( Podarcis siculus ) este o șopârlă de talie medie, capabilă să se adapteze rapid la noi medii.
Femelele pot atinge o lungime totală de aproximativ 20–22 cm, în timp ce masculii pot depăși 25 cm, ajungând uneori până la 28 cm.
Dimorfismul sexual este pronunțat: masculii se remarcă prin capete mai mari și baze ale cozii mai robuste, pori femurali bine dezvoltați și, adesea, o colorație dorsală mai vie comparativ cu femelele.
Colorația dorsală variază de la verde intens, adesea cu o dungă vertebrală închisă la culoare, până la flancuri decorate cu o rețea întunecată complexă.
Ventrul este în general deschis la culoare, albicios sau gălbui, iar solzii dorsali sunt carenați, conferind un aspect aspru la atingere.
Specia demonstrează o mare plasticitate morfologică și comportamentală, adaptându-se la condiții de mediu diverse și prezentând variații remarcabile de culoare în funcție de vârstă, sex și sezon.
Juvenilii tind să aibă o colorație mai ternă și o conformație mai suplă comparativ cu adulții.
În vestul Liguriei, Șopârla de zid italiană este considerată o specie neautohtonă, cu populații în expansiune rapidă, în principal din cauza activităților umane și a eliberărilor accidentale sau intenționate.
Se întâlnește în principal în zonele de coastă, în medii urbane și periurbane, precum și în numeroase habitate ruderale și agricole.
Adaptabilitatea sa i-a permis să colonizeze eficient noi teritorii, extinzându-și progresiv arealul în detrimentul speciilor locale.
Podarcis siculus frecventează o mare varietate de medii, manifestând o preferință clară pentru locuri calde, uscate și expuse la soare:
Specia se adaptează ușor la schimbările de mediu și reușește să supraviețuiască chiar și în zone degradate, unde vegetația și adăposturile sunt minime.
Șopârla de zid italiană este activă în principal în timpul zilei și este adesea observată stând la soare pe ziduri sau pietre.
Foarte agilă și rapidă, poate urca pe suprafețe verticale și efectua fugări lungi când este amenințată de potențiali prădători.
Perioada de reproducere se desfășoară din martie până în iulie; în această perioadă, femelele pot depune între 2 și 8 ouă de mai multe ori pe an, alegând preferențial soluri nisipoase sau bogate în resturi pentru depunere.
Incubația durează între 6 și 8 săptămâni, iar la eclozare puii sunt independenți și imediat activi.
Dieta Șopârlei de zid italiene este în principal insectivoră, dar se caracterizează printr-o mare flexibilitate:
Flexibilitatea alimentară este unul dintre principalele motive ale succesului său de colonizare, permițând speciei să supraviețuiască chiar și în medii modificate de om, cu resurse limitate.
Prezența Șopârlei de zid italiene reprezintă un risc real pentru șopârlele autohtone (de exemplu, Șopârla de zid comună, Podarcis muralis ) prin:
Adaptabilitatea sa ridicată, împreună cu creșterea conectivității între mediile naturale și cele urbanizate, favorizează stabilirea acestei specii în detrimentul comunităților locale de reptile și nevertebrate.
Podarcis siculus este considerată o specie invazivă neautohtonă în provincia Savona și în vestul Liguriei; prezintă o capacitate remarcabilă de colonizare a noilor medii datorită fertilității ridicate, comportamentului teritorial accentuat și competitivității marcate față de speciile autohtone.
Monitorizarea populațiilor sale este esențială pentru a înțelege dinamica expansiunii, a evalua impactul asupra comunităților native, a preveni noi introduceri și a planifica acțiuni de control.
Sensibilizarea publicului este la fel de importantă pentru a descuraja relocările suplimentare și a promova protecția speciilor locale.
Coexistența cu Șopârla de zid comună ( Podarcis muralis ) și alte specii native reprezintă o provocare de management din ce în ce mai presantă, în special în centrele urbane și periurbane supuse urbanizării intense.
